de Janet Lansbury
Colecţia Educație cu blândețe
Editura Univers, 2017
Nu există copii răi este primul volum al seriei „Educație cu blândețe“.
Cartea este bazată nu numai pe studii și cercetări în domeniu, ci și pe experiența de douăzeci de ani a autoarei în lucrul cu copii mici și cu părinții acestora.
Copiii sunt persoane adevărate, chiar dacă sunt noi pe lume. Ei trebuie tratați mereu cu respect și înțelegere, ca orice altă ființă umană. Prin exemple practice și răspunsuri la scrisori ale părinților care cer sfaturi pentru a reacționa la situații concrete, autoarea cărții oferă un ghid practic de parenting care le va fi util părinților cu copii de toate vârstele.
Cartea aceasta ne ajută să înțelegem că atunci când un copil se poartă într-un fel nepotrivit sau enervant pentru noi (ni se împotrivește, face crize de furie, plânge, se smiorcăie, ne sfidează sau lovește), el încearcă să ne comunice în singurul fel disponibil la această vârstă că are nevoie să îi oferim o limită, să-l oprim cu respect și blândețe, să-l ghidăm și să-l îngrijim cu iubire, să-i transmitem mesajul: Nu te îngrijora, sunt aici pentru tine orice-ar fi și mă pot descurca în orice situație. Toți copiii fac asta, e o etapă normală și sănătoasă în dezvoltarea lor.
Janet Lansbury ne arată într-un mod simplu, concis și extrem de util cum putem avea o relație armonioasă cu copiii noștri și ne oferă câteva soluții eficiente pentru a reacționa la comportamentele dificile.
Cartea Nu există copii răi poate fi comandată pe libris.ro, carturesti.ro şi bookzone.ro.

Alte titluri apărute în colecţia Educație cu blândețe:
Copiii erei digitale
👉 https://www.portiaderelaxare.ro/utile-pentru-parinti/copiii-erei-digitale/
Copilul tău competent
👉 https://www.portiaderelaxare.ro/utile-pentru-parinti/copilul-tau-competent/
Cum să creștem ființe umane 👉 http://bit.ly/3tRbQ3l
Copiii știu cel mai bine 👉 http://bit.ly/3i4yjVa
Arta de a spune „NU!” cu conștiința împăcată 👉 http://bit.ly/3Jbgvnf
Adolescența. Când educarea nu mai e posibilă 👉 http://bit.ly/3MOkRTq
Parenting de râsu’‐plânsu’ 👉 http://bit.ly/3IczAUF