Pentru noi, vacanţa de vară înseamna mai mult decât plimbări la mare sau la munte. Pentru noi, vacanţa de vară înseamnă timp pentru plictiseală, timp pentru relaxare şi timp pentru lectură.
Cărțile cu care am petrecut această vacanță de vară sunt:
- Nasul Reginei de Dick King Smith
Editura Nemira / Colecţia Nemi
Vârsta recomandată 6 ani+
Când te cheamă Harmony, adori fotbalul şi animalele, între care te simţi mai în largul tău decât cu oamenii, ai un câine de pluş în vârstă de cincizeci şi nouă de ani, căruia îi lipseşte un ochi, tot ce mai aştepţi e împlinirea celei mai mari şi secrete dorinţe. Îţi vor sări în ajutor o monedă de cincizeci de penny şi un personaj încoronat.
Cartea Nasul Reginei poate fi comandată aici.
- Tremurici! Piratul care se teme de absolut orice de Annabeth Bondor-Stone şi Connor White
Editura Corint / Colecţia Corint Junior
Vârsta recomandată 8 ani+
El e Tremurici, cel mai sperios pirat care a navigat vreodată pe mările lumii! Alături de prietena lui cea mai bună, Margo, și de Albee, credinciosul secundpește (da, ai citit bine), Tremurici se luptă cu un calamar uriaș, descoperă comori ascunse și este ținta găinațului unui porumbel atunci când se duce să își salveze părinții din ghearele răului. (Da, chiar așa: ale RĂULUI!) Veți râde, veți plânge, nu veți mai mânca melci niciodată. Așa că puneți-vă pantalonii bufanți, trageți obloanele și alăturați-vă lui Tremurici în prima (dar foarte periculoasa) lui aventură.
O lectură agreabilă pentru copiii din clasele primare.
Cartea Tremurici! Piratul care se teme de absolut orice poate fi comandată aici.
- Tremurici! (Vol. 2) Întoarcerea piratului în papuci de iepuraș de Annabeth Bondor-Stone şi Connor White
Editura Corint / Colecţia Corint Junior
Vârsta recomandată 8 ani+
Tremurici este cel mai sperios pirat care a navigat vreodată pe mările lumii! Ca toți pirații, trăia pe o corabie. Cu o mică deosebire însă, corabia lui nu a fost niciodată în larg, pentru că el era îngrozit și de mare și de piraterie. De aceea se și numea Stăpâna Uscatului.
În această nouă aventură, Tremurici e nevoit să-și facă o plută improvizată și să plece cu ea pe mare pentru a-și recupera corabia confiscată de primărița Sheila B. Președinte. Dar nu va înfrunta singur pericolele, pentru că-i va avea alături de prietena lui cea mai bună Margo și pe loialul său secundpește Albee. Și ca orice pirat adevărat, Tremurici va trebui să-și înșface aripioarele de înot (și papucii său cu iepurași) și să pornească în această aventură epică, plină de scoici cleioase și hotdogi.
O lectură agreabilă pentru copiii din clasele primare.
- Pirații de buzunar. Goana după cașcaval (vol.I) de Chris Mould
Editura Corint / Colecţia Eu Supererou
Vârsta recomandată 7 ani+
Într-un vechi magazin de catrafuse zace o corabie vârâtă într-o sticlă. Iar atunci când lumea nu se uită, un mic echipaj de piraţi iese de acolo să exploreze împrejurimile. Sunt mai mici chiar și decât o ceaşcă de ceai, dar acești marinari mărunței au o URIAȘĂ poftă de aventură! Când şoarecii-de-plintă răpesc pisicuța corabiei și cer cașcaval drept răscumpărare, Pirații de Buzunar intră în acțiune. Dar pentru a obţine cașcaval, trebuie să meargă până la locul acela îngheţat, unde este întotdeauna iarnă.
Locul acela numit… frigider!
Cartea Pirații de buzunar. Goana după cașcaval poate fi comandată aici.
- Pirații de buzunar. Marea evadare din canal (vol.II) de Chris Mould
Editura Corint / Colecţia Eu Supererou
Vârsta recomandată 7 ani+
Într-un vechi magazin de vechituri zace pe un raft o corabie prăfuită într-o sticlă. Iar când nimeni nu este atent, echipajul micilor pirați iese din ascunzătoare. Deși sunt mai mici decât o ceașcă, ştrengarii de piraţi au un chef de aventură uriaş. Când câinele din magazinul de catrafuse îşi face culcuş sub raftul care le serveşte Piraţilor de Buzunar ca adăpost, drumul către bucătărie le este blocat. Nimeni nu mai poate dormi din pricina foamei, iar în curând nu vor mai avea de mâncare decât câteva firimituri. Vor îndrăzni micii piraţi să plece în lumea largă, în căutare de mâncare?
- Regele Ugu de Adam Stower
Editura Humanitas / Colecţia Humanitas Junior
Vârsta recomandată 7 ani+
ANDI FIRICEL e pe fugă. Trebuie să scape de MICHI ÎNHĂŢĂU şi tovarăşul lui de rele, TEO P. RICULOSU! Unde să se ascundă? În pădurea din apropiere, dă peste cea mai nemaipomenită căsuţă în copac, dotată cu capcane Clantztrank 5000, săgeţi licuricioase, bombe cu urzici şi câte şi mai câte!
Acolo stăpânesc misteriosul şi haiosul REGE UGU şi HERBERT, wombatul lui credincios. ANDI şi UGU îşi unesc forţele împotriva lui Michi Înhăţău şi a bandei sale de bătăuşi, iar ce urmează e cea mai tare aventură care s-a petrecut vreodată într-o vacanţă de vară!
Cartea Regele Ugu poate fi comandată aici.
- Regele Ugu. (Vol. 2) Mumia și comoara blestemată de Adam Stower
Editura Humanitas / Colecţia Humanitas Junior
Vârsta recomandată 7 ani+
Pentru Andi Firicel a reînceput şcoala, dar au reînceput şi problemele! O bandă de tâlhari și un blestem mistic străvechi l-au pus într-o încurcătură înspăimântătoare. Cine va salva situația? Îi vor prinde pe hoții din BANDA DE LA MIEZUL NOPȚII? Va supraviețui Andi micului dejun? Are nevoie de un geniu. Are nevoie de o fată fără frică. Are nevoie de REGELE UGU.
Cartea Regele Ugu (Vol. 2) poate fi comandată aici.