Lămpița și băiatul-sirenă

Articolul precedent
Articolul următor

de Annet Schaap
Editura Pandora M
Colecţia Literati
August 2021
Vârsta recomandată 10 ani+

“O poveste despre curaj, încredere și prietenie.”

Lămpița… e o poveste despre mare, despre misterioasele ei ființe și despre pirați de o cruzime nemaiîntâlnită.
Despre Casa Neagră a Amiralului, în care se spune că trăiește un monstru.
Despre un far cenușiu pe o peninsulă ce abia se mai ține de uscat printr-o fâșie de pământ.
Despre Lămpița, fiica paznicului de far, care urcă în fiecare seară cele șaizeci și una de trepte ca să aprindă lumina care va călăuzi corăbiile.
Despre o seară furtunoasă în care chibriturile se termină și totul merge anapoda. Dar, mai ales, despre curaj și puterea eroilor de a-și învinge frica.

Cartea Lămpiţa şi băiatul-sirenă poate fi comandată pe edituratrei.ro, bookzone.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro şi libris.ro.

Despre autoare:

Annet Schaap (n. 1965) și-a dorit dintotdeauna să devină ilustratoare, scriitoare sau exploratoare și a reușit să trăiască toate aceste experiențe. După ce a urmat cursurile a două școli de artă, din 1991 și până azi a ilustrat mai bine de două sute de cărți ale unor scriitori de succes. A studiat creative writing și a lucrat ca scenaristă și graficiană la un teatru de tineret, visând să scrie și să își ilustreze într-o zi propria carte. Debutul ei literar a reprezentat o adevărată surpriză și a fost declarat una dintre cele mai bune cărți ale anului.

Lămpița și băiatul-sirenă a câștigat cele mai importante premii literare în Țările de Jos și a devenit bestseller internațional.
În 2020, cartea a fost nominalizată pentru Premiul Carnegie Medal, în premieră pentru o carte tradusă. Lui Annet îi place să petreacă mult timp călătorind și să descopere locuri frumoase împreună cu soțul ei Thomas și fiul lor Jonas.

Ideea de a scrie o carte i-a încolțit în minte în timpul unei călătorii la Lacul Michigan, când a văzut în depărtare, pe o peninsulă, un far și o căsuță…

edituratrei.ro