Pinocchio

Articolul precedent
Articolul următor

de Michael Morpurgo
Editura Nemira
Februarie 2020
Vârsta recomandată 7 ani+

„Numele meu e Pinocchio și aceasta e povestea mea. Totul a început într-o seară, când Gepetto, tatăl meu, care era pădurar, a venit acasă și i-a spus mamei: «Iată ce am creat, e băiețelul la care visam, pe care ni l-am dorit dintotdeauna.»

Și acela eram eu, Pinocchio!“

Cartea reia, în stilul cu care Michael Morpurgo și-a obișnuit cititorii, povestea clasică, însă, de această dată, Pinocchio își ia rolul de povestitor al propriilor pățanii. Și nu oricum, ci cu o doză serioasă de umor și de autoironie.

Cartea Pinocchio se poate comanda pe nemira.ro, libris.ro, cartepedia.ro şi carturesti.ro.

Despre autor:

Michael Morpurgo este unul dintre cei mai îndrăgiți autori de cărți pentru copii din Marea Britanie. A scris peste o sută de cărți și a câștigat numeroase premii, printre care Smarties Award, Blue Peter Book Award și Whitbread Award, iar în 2006 i s-a acordat Ordinul Imperiului Britanic.

Poveștile sale au fost adaptate de multe ori pentru scenă sau pentru micul ecran, iar între 2003 și 2005 a fost Children Laureate, rol care l-a purtat prin toată Marea Britanie ca să le inspire copiilor bucuria de a citi povești.

nemira.ro%20
de Michael Morpurgo Editura Nemira Februarie 2020Vârsta recomandată 7 ani+ „Numele meu e Pinocchio și aceasta e povestea mea. Totul a început într-o seară, când Gepetto, tatăl meu, care era pădurar, a venit acasă și i-a spus mamei: «Iată ce am creat, e băiețelul la...Pinocchio