Copiii erei digitale

Articolul precedent
Articolul următor

de Martin L. Kutscher
Colecţia Educaţie cu blândeţe
Editura Univers, 2018

Cu sau fără ecrane la vârstă mică? Ce efecte au ele asupra copiilor noștri? Și cum facem să limităm accesul copilului la ceva atât de prezent în viața noastră?

Tehnologia ne aduce o mulțime de avantaje reale, iar a ține copiii departe de ea pe termen lung nu este cu adevărat nici posibil, nici de dorit. Totuși, în multe familii moderne, copiii, dar și adulții petrec prea mult timp în fața ecranelor, în detrimentul interacțiunii interumane, al jocului liber, al descoperirilor, analizei și imaginației.

Această carte, scrisă de Dr. Martin L. Kutscher, neurolog pediatru, prezintă (cu studii și analize documentate) efectele negative ale timpului îndelungat petrecut în fața unui ecran, care sunt multiple: educaționale (pierderea concentrării, note mici, lipsă de interes la școală și la teme), psihologice (goana după confirmare din partea altora, limitarea creativității, stres, anxietate socială, agresivitate), neurologice (modificări reale ale creierului care duc la scăderea motivației și a autocontrolului), dar și fizice (oboseală, dureri de spate, alimentație nesănătoasă, obezitate, risc mărit de accidente, deteriorarea auzului).

Din fericire, cartea ne oferă și multe soluții pentru a preveni sau a reduce efectele negative de mai sus. Pentru că tehnologia ne poate face bine, dacă știm să găsim echilibrul pentru copiii și familia noastră.

Cartea Copiii erei digitale poate fi comandată pe libris.ro, cartepedia.ro şi carturesti.ro.

“Creierele tinerilor noștri sunt departe de a fi “coapte”. Durează câteva decade pentru ca funcțiile lor executive (un termen psihologic sofisticat pentru “înțelepciune”) să-și intre treptat în rol. Deocamdată trebuie să stabilim niște limite exterioare și în același timp să-i ajutăm să-și dezvolte autocontrolul. De vreme ce eliminarea completă a tehnologiei nu este nici posibilă, nici productivă, copiii noștri trebuie mai degrabă educați să echilibreze tehnologia cu restul vieții lor. Trebuie să stabilim reguli și așteptări clare dacă vrem ca ei să aibă o existență împlinită.”
Copiii erei digitale, pagina 111, Cum stabilesc limite pentru copilul meu?

Alte titluri apărute în colecţia Educație cu blândețe:

Copilul tău competent
👉 https://www.portiaderelaxare.ro/utile-pentru-parinti/copilul-tau-competent/

Cum să creștem ființe umane 👉 http://bit.ly/3tRbQ3l

Copiii știu cel mai bine 👉 http://bit.ly/3i4yjVa

Adolescența. Când educarea nu mai e posibilă 👉 http://bit.ly/3MOkRTq

Parenting de râsu’‐plânsu’ 👉 http://bit.ly/3IczAUF

Exit mobile version