Copiii în fața ecranelor

de Dr. Anne-Lise Ducanda
Colecţia Corint pentru Părinți
Editura Corint

Impactul ecranelor asupra copiilor a devenit o problemă care nu mai poate fi pusă la îndoială, dând naștere tot mai multor întrebări și îngrijorări în rândul părinților.

Ecranele oferă plăcere fără a ne solicita vreun efort și creează o puternică dependență. În consecință, părinții, nepregătiți să-și crească și să-și educe copiii într-o lume digitală, se simt adeseori dezorientați și caută sprijin din partea psihoterapeuților sau a cărților de specialitate.

După ce a lansat un semnal de alarmă pe Internet, prin realizarea unui video despre supraexpunerea copiilor la ecrane (430K vizualizări), Dr. Ducanda și-a dorit, prin publicarea acestei cărți, să contribuie la conștientizarea pericolului pe care îl reprezintă acest aspect.

Captându-le atenția, ecranele îi privează de interacțiunea umană și de descoperirea senzorială a lumii, indispensabilă pentru dezvoltarea creierului. Din fericire, tulburările asociate cu folosirea ecranelor sunt în mare parte reversibile, dacă sunt depistate și tratate la timp.

Cartea Copiii în fața ecranelor. Cum îi protejăm poate fi comandată pe edituracorint.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, clb.ro, bookzone.ro și librariadelfin.ro.

libris.ro%20