Un moment magic

Articolul precedent
Articolul următor

de Kristin Hannah
Colectia Blue Moon
Editura Litera
Aprilie 2021

În sălbatica zonă a Pacificului de Nord-Vest se află Pădurea Națională Olympic – aproape patru sute de mii de hectare de întunecime impenetrabilă și de incredibilă frumusețe. Într-o bună zi, din adâncul acelui codru apare o fetiță în vârstă de șase ani. Singură și neștiind să vorbească, nu poate oferi nici un indiciu cu privire la identitatea sau la trecutul ei.

Retrasă în orașul său natal din zona de vest a statului Washington în urma unui scandal care i-a distrus cariera, Julia Cates, specialistă în psihiatrie pediatrică, e hotărâtă s-o elibereze pe acea fetiță neobișnuită, pe care ea a numit-o „Alice”, dintr-o închisoare mentală în care copila suferă cumplit de pe urma spaimei și a izolării. Ca să o poată ajuta, Julia trebuie să descopere adevărul despre trecutul lui Alice, deși aceasta înseamnă să recurgă la ajutorul surorii de care s-a înstrăinat și care e ofițer în poliția locală. Amănuntele șocante ale vieții lui Alice îi pun Juliei la grea încercare credința și rezistența, chiar și atunci când se zbate ca să clădească un cămin pentru Alice – și pentru ea însăși.

Cartea Un moment magic se poate comanda pe litera.ro, libris.ro, bookzone.ro şi carturesti.ro.

Despre autoare:

KRISTIN HANNAH a scris peste 20 de romane, printre acestea numărându-se bestsellerurile A doua șansă, Aleea cu licurici, carte vândută în 1,2 milioane de exemplare, Grădina de iarnă, Privighetoarea, roman tradus în 43 de limbi și vândut în 2 milioane de exemplare și Un nou început.

Aleea cu licurici a devenit bestseller absolut în 2009.

Romanele sale Privighetoarea, Un nou început și Frontul de acasă urmează să fie ecranizate de case de producție importante.

Înainte să se dedice în totalitate scrisului, Kristin a lucrat ca avocat. Locuiește în Pacific Northwest împreună cu soțul ei.

Exit mobile version